Carpatair

Carpatair
Centrul Carpatair se afla la Timișoara. În fiecare dimineață, avioanele Carpatair pornesc din orașe din România, Moldova și Ucraina, aducând la Timișoara pasageri care tranzitează spre destinații occidentale. La treizeci de minute de la sosire, aceste avioane se aliniază pentru decolare spre Italia, Germania, Grecia și Austria. Valul de după-amiază aduce pasagerii din orașele Europei occidentale la Timișoara și, patruzeci de minute mai târziu, avioanele sunt gata pentru o nouă decolare, de data aceasta înapoi spre destinațiile interne și cele din estul Europei. 
Solutii: 2 - 
Domenii: 3 - 
 

Studiu de caz

Operațiuni automatizate
Provocarea
  • Respectarea tuturor parametrilor interni în realizarea planurilor.
  • Minimizarea timpilor de verificare a planurilor. În situații critice trebuie să se acționeze rapid.
  • Respectarea normelor legislative în vigoare.

Operatiuni automatizate

  Mod de realizare

Departamentul operațional trebuie să poată să planifice și să aducă schimbări la plan cu cât mai puțin efort și în cât mai scurt timp, asigurându-se că toate reglementările sunt respectate și că indicatorii de business au fost luați în calcul.

Astfel, se pot contura reguli și mecanisme de verificare ce să fie realizate în mod automat. De asemenea, definind anumite reguli de verificare și automatizare se elimină marea parte a greșelilor generate de intervenția umană, care duc în multe situații la pierderi financiare majore.

Un alt aspect este partea de generare de rapoarte și statistici referitoare atât la activitatea principală a departamentului cât și la activitatea angajaților.

  Beneficii
  • Sigurața ca toate reglementările sunt respectate
  • Viteza cu care se realizează modificari în planul curent
  • Eliminarea erorilor umane
  • Centralizarea datelor
  • Libertatea de mișcare
  • Informare on-time a managerilor despre situații critice
  • Raportare detaliată a activității și performanțelor
 
   
 
  Contacteaza-ne:
+40 356 710 281|+40 724 464 054
office[at]econceptgroup.com
300588 Timisoara|Romania