Sorin Alexoi
Director General - Piaviss

Nu aș fi crezut vreodată că voi putea să-mi gestionez atât de bine echipa mea de vânzări. De când soluțiile implementate de noii noștri prieteni de la e-concept au intrat în funcție, am început să descopăr în fiecare zi, puterea unui soft integrat. Oamenii mei nu mai pierd acum timp prețios căutând informații prin diverse surse, înaintea întâlnirilor pe care le au, ci le găsesc pe toate în PVSOnline. Ca să nu mai vorbesc despre contractele noi care înainte se aprobau în câteva zile: acum durează în medie între 30 și 60 de minute pentru definitivarea unui contract cu toate aprobările interne necesare!  

Marius Dumitrașcu
Car Fleet Manager - TNT Romania

Cei de la e-concept știu să înțeleagă nevoile tale. De când au intrat prima oară pe ușă în TNT România și până în prezent, gândul lor a fost în primul și în primul rând la ce ne trebuie nouă pentru a ne face treaba mai bine. SEPA a suferit transformări majore pentru a ne ajuta în activitatea noastră specifică și cu ajutorul lor am înteles de ce un soft este atât de important în activitatea de zi cu zi. Dacă am o problemă cu un șofer, dau două click-uri și am aflat tot ceea ce mă interesa despre el. Costurile cu parcul auto au scăzut iar eficiența mea personală și a departamentului pe care îl conduc s-a dublat de când am început să folosim SEPA. De 6 ani de zile, de când lucrez cu e-concept, i-am recomandat și îi voi recomanda si în continuare și altora cu toată căldura.  

Mădălina Burcan
BPD - OMV Romania

În activitatea mea am nevoie de oameni de încredere pe care să mă pot baza. Partenerii mei de la e-concept mi-au dovedit acest lucru de fiecare dată când am apelat la ei. Fie că a fost vorba de conceperea unui nou plan pentru integrarea altor procese de business sau că a fost vorba de obținerea de informații la nivel macro pentru decizii importante la nivel de conducere a OMV România, ideile lor au depășit așteptările mele! Lucrez foarte bine cu toți cei de la e-concept cu care am luat legătura de-a lungul colaborării noastre, și e bine că pe lângă realizarea soluțiilor informatice de care am nevoie, primesc constant feedback-ul lor asupra proceselor noastre interne.  

Cosmin Oprișan
IT Country Service Manager - OMV Romania

Într-o piață super competitivă și în creștere cum este cea din România, compania noastră a avut ca obiectiv întotdeauna satisfacerea clienților, atât prin calitatea serviciilor cât și prin rapiditatea lor. Astfel, eu a trebuit întotdeauna să îmi coordonez departamentul cât mai bine și să arunc cât mai multe resurse posibile în întâmpinarea și spre satisfacția clientului final dar și a clienților interni, respectiv celelalte departamente. În acest moment a intervenit foarte buna noastră colaborare cu e-concept, care prin calitatea și profesionalismul muncii lor, precum și prin buna comunicare de care au dat dovadă, m-au ajutat să nu rămân niciodată în urma și să am un departament super competitiv și întotdeauna în pas cu ceea ce se cere sau chiar cu un pas mai departe. Soluțiile software realizate de e-concept precum și consultanța oferită în realizarea acestora pentru a satisface nevoile din munca noastră de zi cu zi, capacitatea lor de înțelegere a interdependențelor software, hardware sau de business ce apar într-o companie de nivelul nostru, precum și gestionarea tuturor situațiilor indiferent de gradul de dificultate, mă pun în postura de a nu putea decât să le mulțumesc și să le acord un 10+.  

Dan Ștefănescu
Director de zbor - Blue-Air

Compania Blue-Air a fost și este în continuă ascensiune. Pentru a putea obține acest lucru a trebuit să tindem spre perfecțiune în fiecare aspect pe care îl presupune activitatea de transport aerian comercial. Colaborarea noastră cu cei de la e-concept a venit în momentul în care nu mai făceam față evidențelor ținute manual. Soluțiile propuse de ei la problemele noastre au fost rapid puse în practică și în 2 luni de zile aveam un sistem software pregatit special pentru modul nostru de lucru, care este și acum în producție și care ne scutește în fiecare lună de sute de ore de calcule și verificări ale reglementărilor din aviație. Țin să le mulțumesc deasemenea pentru devotamentul și caracterul extraordinar pe care l-au arătat în situațiile critice. Dacă noi am avut o problemă, pentru ei nu a contat că e weekend sau că e ora 23:00, motiv pentru care au tot respectul meu.  
 
  Contacteaza-ne:
+40 356 710 281|+40 724 464 054
office[at]econceptgroup.com
300588 Timisoara|Romania